o postare ruginita..

Blogul meu lăsat în paragină îmi face cu ochiul să mă ademenească; îi lipsesc degeţelele mele, hihi. Ce-i drept, a reuşit şi am decis să îl masez olecuţă ca să nu se supere pe mine.

Aseară, plimbându-mă prin oraş şi discutând una alta cu sor-mea şi cu ai mei m-a apucat o stare din acelea pe care le încerc uneori la SPM. Un sentiment ingrat că te pierzi uşor, uşor în mulţime, că în loc să întrezăreşti progresul, te urmăreşte ostentativ regresul; pare exagerat dar îmi doresc atât de mult să cresc, să fiu mare..aşa cum voiam şi când eram mică. Realizezi că neglijând anumite aspecte ale vieţii pierzi..de asemenea, neexersând, nepracticând lucrurile în care nu demult erai as sau cel puţin te considerai, devii un amărât de 2 de romb eclipsat de numeroşii aşi, de damele cochete sau de juveţii autoritari. Viaţa e ca o luptă prin care încerci cu tot dinadinsul să ieşi la suprafaţă, să înlături greutatea ce te apasă, vrei să fii tu cel ovaţionat.

Mă întreabă mama ce am păţit, dacă m-am supărat pe ea, dacă mi-a făcut ceva şi nu întelege că motivul întristării mele este unul fără importanţă, banal pentru mulţi sau chiar de neînţeles pentru alţii şi tot ce îmi doresc este să fiu singură, să privesc luna şi să stau întinsă pe o grămăjoară de fân uscat în care cântă stingher un greiere. Dintotdeauna am avut o slăbiciune pentru greieraşi, hehe, când eram mică îmi recita mama poezia "Toamna" de George Topârceanu şi eu vărsam câte o lacrimă pentru greieraşul ce nu avea de mâncare şi suferea. Luna aseară era empatică, o priveam şi părea că îmi împrumută stările mele bacoviene, avea colţurile gurii trase în jos, ochii semideschişi, traducând o stare de impotenţă; să fi fost empatică cu mine sau cu mulţi alţii ca mine?..hmm, cred că sunt destul de posesivă într-un moment ca acesta să cred că luna e a mea şi a nimănui altcuiva.

Vreau să fiu doar eu, luna, mirosul de fân ars de soare şi greierele..dar din nou e utopic, nu mă pot teleporta unde vreau, când vreau, poate doar cu gândul..pân´ la urmă fanteziile, lucrurile imaginate fac parte din viaţa noastră.

Şi, uite aşa, inspir adânc în piept un aer mediteranean, mă umplu de miros de mare şi de sare, mă cuprind cu braţele pentru că mă trece un fior, briza e mai răcoroasă decât de obicei şi mai neprietenoasă. Mă intorc spre casă fără lună, fără mirosul de fân, fără cântecul greieraşului, fără SPM, fără mine..

fotografie realizata de o iscusita d-soara Cristina Colocioiu